Valerică Găman a confirmat faptul că a devenit jucătorul lui Dinamo până în vară și mărturisește că alegerea sa a fost influențată și de faptul că în Groapă va avea șansa de a cuceri un trofeu în acest sezon:
„Este adevărat că am semnat cu Dinamo. După o perioadă atât de dificilă, este cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Vreau să joc din nou, mi-e dor de fotbal. Puteam să plec în străinătate, dar au fost ceva probleme, sunt jucător profesionist și acum sunt jucătorul lui Dinamo. Cariera mea trebuie să meargă înainte.
Nu știu ce se va întâmpla cu noi de la vară, sunt acele contracte care nu sunt valabile. Am semnat cu Dinamo, sunt aici, vreau să câștigăm Cupa României, pentru că ăsta este obiectivul. A contat și că aici joacă Ștefan Bărboianu, trebuie să joc, nu puteam să stau pe margine până la vară. Am o famile de întreținut, care depinde de banii pe care îi câștig.
Dinamo a fost echipa care m-a dorit cel mai mult. Am fost bine primit aici, sperăm să câștigăm cele mai multe meciuri și trofee. Ne gândim și la titlu, atâta timp cât sunt șanse. Dinamo este o echipă mare, la fel cum sunt Craiova sau Rapid. Le doresc celor de la Craiova tot binele din lume, să uite jocul de la Timișoara, am jucat acolo, pot să spun că gândul meu este și acolo, sper din tot sufletul că nu va retrograda. Este exclus să mă întorc la Craiova din vară, n-ați văzut ce e acolo?”, a spus Găman la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER